Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a fost nevoit să răspundă investitorilor nemulțumiți de scăderea acțiunilor companiei la bursă, la prima adunare generală a acționarilor de la listare, în luna mai.
Zuckerberg a răspuns timp de jumătate de oră la întrebările acționarilor, deranjați de declinul de aproape 40% al cotației față de prețul de listare din mai anul trecut, potrivit Wall Street Journal.
Tirul de întrebări care denotă nemulțumire arată cât de mult are de făcut Zuckerberg pentru a convinge Wall Street că poate construi afacerea la care au sperat investitorii când au cumpărat acțiuni ale companiei.
Șeful Facebook a admis în remarcile anterioare sesiunii de întrebări că evoluția prețului acțiunilor a fost frustrantă.
„Suntem dezamăgiți de cotația acțiunilor pe parcursul anului trecut. Ne așteptăm să existe fluctuații”, a spus el.
Zuckerberg a apărat modelul de afaceri al companiei și o serie de decizii recente, precum schimbări care vizează aplicațiile mobile și noi produse pentru publicitate. Spre sfârșitul discursului, Zuckerberg a spus că prețul acțiunilor nu a afectat planurile sale privind Facebook.
Comentariile acestuia nu au calmat însă investitorii supărați, scrie Wall Street Journal.
Mulți dintre aceștia s-au folosit de timpul pe care îl aveau alocat să vorbească la microfon pentru a-și exprima nemulțumirea față de evoluția acțiunilor și pentru a presa șefii companiei să dea detalii despre modul în care vor aduce beneficii acționarilor. Unul dintre participanți a numit evoluția acțiunilor drept un „dezastru”.
Zuckerberg a încercat să dea asigurări că îi pasă de banii pe care ar trebui să-i aducă investitorilor. Șeful companiei a afirmat că își petrece cea mai mare parte a timpului analizând produse în diverse etape, inclusiv pe partea de publicitate, și este implicat activ în inițierea de proiecte noi care să aducă profit.
În timpul unei discuții ample, Zuckerberg a reiterat poziția companiei în privința cererilor de date transmise de guvernul SUA, după ce în presă au apărut informații că Facebook și alte companii de internet pun la dispoziția Agenției pentru Securitate Națională din SUA (National Security Agency – NSA) astfel de informații.
Agențiile guvernamentale nu se pot conecta la serverele Facebook, iar în cazul în care acestea au mandat pentru obținerea anumitor date, sunt urmate proceduri similare cu cele folosite pentru alte dispoziții ale justiției. Facebook transmite autorităților „informații minime” pentru a respecta legea, a spus el.
În pofida tensiunilor de la adunarea generală, acționarii au aprobat, conform așteptărilor, propunerile conducerii Facebook.